Politica de gestiune a riscurilor băncii

POLITICA
DE GESTIUNE A RISCURILOR BĂNCII

    Conţinutul economic al riscului constă în posibilitatea gestiunii acestuia. Importanţa gestiunii riscului ca activitate constă în posibilitatea de a prognoza într-o anumită măsură producerea evenimentului de risc şi de a lua la timp deciziile necesare în vederea reducerii riscului unor eventuale consecinţe nefavorabile. Esenţa riscului, ce se exprimă prin posibilitatea evaluării cuantificate a probabilităţii apariţiei unei situaţii nefavorabile, condiţionează necesitatea elaborării metodelor şi mecanismelor de diminuare a efectului negativ al evenimentelor prevăzute. Cunoaşterea pericolului potenţial şi a nivelului de impact al riscului permite de a le gestiona în mod mai eficient.

I. Noţiuni generale.

Riscul de creditare este condiţionat de probabilitatea neonorării obligaţiunilor sale de către debitorii Băncii şi se manifestă, de regulă, prin nerambursarea (completă sau parţială) a sumei de bază a creditului şi a dobânzii aferente în termenii stabiliţi în contract.
Riscul ratei dobânzii este riscul diminuării venitului net aferent dobânzii şi ţine de eventualele pierderi reieşite din necorepunderea sumelor activelor şi pasivelor sensibile la modificarea ratelor dobânzii.
Riscul de capital se referă la posibilitatea Băncii de a acoperi pierderile potenţiale generate de nerambursarea activelor riscante din contul capitalului propriu fără a utiliza resursele atrase de la clienţi.
Riscul valutar ţine de posibilele pierderi ale Băncii rezultate din modificarea cursului valutei naţionale. Indicatorii riscului valutar caracterizează posibilitatea Băncii de a reacţiona la schimbarea situaţiei pe piaţa valutară a Republicii Moldova.
Riscul de lichiditate caracterizează stabilitatea Băncii. Corespunderea scadenţelor activelor şi a pasivelor acordă posibilitate Băncii de a-şi onora la timp obligaţiunile sale.
Riscul operaţional se referă la posibilele pierderi ale Băncii rezultate din acţiunile intenţionate sau neintenţionate ale colaboratorilor băncii sau a terţelor persoane şi care se pot solda cu pierderea activelor sau a reputaţiei băncii.

II. Organele de gestiune a riscurilor.

    Gestiunea riscurilor se efectuează prin elaborarea politicilor, luarea unor decizii strategice şi tactice de către Consiliul Băncii, Comisia de Creditare, Comitetul de Gestiune a Activelor şi Pasivelor (ALCO), Comisia Investiţională (INCO) şi Comitetul de Creditare al Băncii.
    Responsabilitatea pentru realizarea politicii de gestiune a riscului de creditare o poartă Secţia Credite din Departamentul Vânzări, Secţiile / Serviciile relaţii cu clientela ale filialelor Băncii.
    Responsabilitatea pentru realizarea politicii riscului de capital, riscului valutar, riscului ratei dobânzii şi riscului de lichiditate o poartă Secţia Finanţe şi Lichiditate şi Secţia Hârtii de Valoare din Departamentul Suport.
    Responsabilitatea pentru realizarea riscului operaţional o poartă Departamentul Organizării Evidenţei şi Controlului, Secţia Tehnologii Computer, Serviciul securitate şi Serviciul personal ale Băncii
    Departamentul Suport (Secţia Tehnologii Computer) asigură suportul sistemului informaţional pentru colectarea şi analiza informaţiei în vederea gestiunii riscurilor. Departamentul Organizare a Evidenţei şi Controlului, Serviciul de coordonare a lucrului cu clientela din Departamentul Vânzări coordonează colectarea informaţiei de la toate subdiviziunile Băncii şi furnizarea unor date exacte şi oportune, necesare pentru gestiunea eficace a riscurilor.

III. Gestiunea riscurilor.

1. Gestiunea riscului de creditare.

    Băncile comerciale ce participă în procesul de creditare sunt influenţate de anumite evenimente interne şi externe. De aceea, chiar şi în cazul unei politici de creditare perfecte sunt inevitabile anumite pierderi la credite. Banca nu trebuie să acorde intenţionat credite nefavorabile, însă o parte din credite pot deveni nefavorabile în viitor. Reputaţia băncii poate fi subminată în urma majorării cotei creditelor problematice, iar aceasta poate, la rândul său, să influenţeze asupra poziţiei băncii pe piaţa resurselor creditare.
    Pentru diminuarea riscurilor aferente activităţii de creditare Banca a elaborat şi a implementat un sistem de gestiune a riscului de creditare. Principiile structurale şi metodele de funcţionare a acestui sistem sunt expuse în Politica de creditare aprobată de către Consiliul Băncii şi în Instrucţiunile privind stabilirea relaţiilor de creditare.
    Banca îşi pune scopul de a respecta permanent normele stabilite de către Banca Naţională a Moldovei în vederea limitării riscului de creditare (datoria maximă a unui grup de persoane, ce activează în comun, a persoanelor afiliate şi lucrătorilor băncii, raportul sumei datoriilor nete la creditele acordate la zece persoane, care constituie după mărime primele datorii nete, la portofoliul de credite, etc.)
    În afară de aceasta Politica menţionată determină valorile maxim admisibile ale următorilor indicatori:

1. Raportul Fondului de risc faţă de portofoliul de credite – 5%
2. Raportul creditelor expirate faţă de portofoliul de credite – 5%
3. Raportul creditelor dubioase şi compromise faţă de portofoliul de credite – 2%, faşă de fondul de risc – 15%.

    Indicatorii de bază ai riscului de creditare caracterizează suficienţa Fondului de risc format pentru acoperirea eventualelor pierderi rezultate în urma nerambursării împrumuturilor.
    Planificarea indicatorilor riscului de creditare al Băncii şi determinarea normelor de risc se efectuează în mărimi absolute, fără a ţine cont de gajul disponibil şi garanţiile acordate la creditele acordate.

2. Gestiunea riscului de capital.
Planurile anuale de activitate ale băncii stabilesc următorii indicatori absoluţi şi relativi ai normativelor de risc de capital:

1. Active ponderate la risc, inclusiv:
• Hârtii de valoare;
• Datoria la credite;
• Dobânda ce urmează a fi primită;
2. Capitalul normativ total (minus mijloacele fixe nete);
3. Raportul capitalului normativ total (minus mijloacele fixe nete) faţă de activele ponderate la risc;
4. Indicatorul suficienţei capitalului corelat cu activele ponderate la risc;
5. Restricţii investiţionale:
• Raportul volumului de investiţii faţă de capitalul normativ total;
• Raportul investiţiilor în active materiale pe termen lung faţă de capitalul normativ total.

3. Gestiunea riscului ratei dobânzii.
    Politica în domeniul gestiunii riscului ratei dobânzii constă în stabilizarea şi sporirea ulterioară a marjei nete aferente dobânzii.
    Controlul asupra gestiunii tipului de risc menţionat este efectuat printr-un şir de metode, principala fiind gestiunea diferenţei dintre scadenţe. Indicatorii de bază pentru cuantificarea impactului acestui tip de risc este venitul net aferent dobânzii obţinut de bancă şi marja netă aferentă dobânzii.
    Banca poate dirija cu riscul ratei dobânzii prin modificarea scadenţelor activelor şi pasivelor sale plasate sau atrase, a nivelului rentabilităţii activelor, sensibile la modificarea ratei dobânzii, a diapazonului variabilităţii ratelor dobânzii.
    Banca urmează să minimizeze nu numai diferenţa dintre scadenţe, ci şi dintre sumele pasivelor atrase sau a activelor finanţate.
    În cazul stabilirii unor rate flotante atât la active cât şi la pasive, banca va aplica următoarea tactică:

• Suma activului poate fi mai mare ca suma pasivului atras în cazul aşteptărilor majorării ratei dobânzii;
• Suma pasivului atras poate fi mai mare ca suma activului finanţat în cazul aşteptărilor diminuării ratei dobânzii.

Gestiunea acestui tip de risc se efectuează de către Comitetul de creditare şi a Comitetul de dirijare a activelor şi pasivelor, care nu numai aleg strategia de diminuare a riscului ratei dobânzii, dar şi efectuează planificarea pe termen scurt şi lung, elaborează măsurile de protecţie contra riscului de a pierde lichiditatea, organizează controlul asupra calităţii creditelor eliberate. 4. Gestiunea riscului valutar.

    Banca delimitează două componente de bază a riscului valutar: riscul poziţiei valutare deschise şi riscul de convertire.
    Riscul poziţiei valutare deschise se determină prin poziţia valutară deschisă a băncii, adică prin diferenţa dintre valoarea activelor şi a pasivelor într-o anumită valută, ţinând cont de poziţiile extrabilanţiere. Reevaluarea poziţiilor în valută străină se efectuează utilizând cursul curent de schimb al leului moldovenesc faţă de valutele străine, stabilit de către Banca Naţională a Moldovei. Poziţiile valutare deschise se exprimă sub forma procentuală a raportului dintre suma poziţiei valutare deschise (calculată în lei moldoveneşti) şi mărimea capitalului normativ total.
    Poziţia închisă apare atunci când valoarea totală a obligaţiunilor de bilanţ şi extrabilanţere într-o anumită valută este egală cu valoarea totală a activelor de bilanţ şi extrabilanţere.
    Poziţia valutară totală reprezintă suma valorilor tuturor poziţiilor lungi şi scurte, ţinând cont de semn, exprimată în lei moldoveneşti.
    Poziţia deschisă a băncii apare în cadrul prestării de către bancă a serviciilor pentru clienţi, precum şi în rezultatul efectuării de către bancă a tranzacţiilor de arbitraj.

    Riscul de convertire ţine de restricţiile în efectuarea operaţiunilor de schimb. Acest risc este condiţionat în special de riscul de ţară, deoarece astfel de restricţii sunt impuse, de obicei, prin actele normative ale băncilor centrale.

    Metoda de bază în gestiunea riscului poziţiei valutare deschise constă în stabilirea limitelor poziţiei valutare. Banca respectă limitele poziţiei valutare deschise stabilite de către Banca Naţională a Moldovei, la sfârşitul zilei operaţionale. În baza limitelor stabilite de către Banca Naţională a Moldovei şi reieşind din prognozele de modificare a cursurilor, Secţia Finanţe şi Lichiditate calculează limitele poziţiei valutare deschise pentru filialele Băncii. Orice depăşire a limitelor stabilite se lichidează prin încheierea de către filială a tranzacţiilor respective de cumpărare / vânzare cu Secţia Finanţe şi Lichiditate la un curs, stabilit de către dealerul valutar.

5. Gestiunea riscului de lichiditate.
    În cadrul analizei riscului de pierdere a lichidităţii se verifică dacă valorile efective ale normativelor lichidităţii curente şi pe termen lung corespund cerinţelor Băncii Naţionale a Moldovei. Se analizează modificările indicatorilor efectivi ai lichidităţii pentru 3 luni precedente. De asemenea, se stabilesc creanţele şi /sau obligaţiunile băncii care au influenţat în măsura cea mai mare modificarea valorilor normativelor lichidităţii.
    Anual sunt stabilite următoarele normative ale lichidităţii:

• Lichiditatea curentă : suma activelor la vedere şi activelor pe un termen mai mic de 30 zile raporată la obligaţiunile la vedere şi pe un termen mai mic de 30 zile (%);
• Lichiditatea pe termen lung: suma activelor pe termen lung (cu scadenţa 2 ani şi mai mult raportată la resursele băncii (%).

    În cadrul analizei riscului lichidităţii o atenţie deosebită se acordă concentrării riscului de creditare, concentrării depozitelor, a depunerilor sau a creditelor primite de către Bancă şi se determină riscul, ce rezultă din această concentrare.
    La analiza riscului de pierdere a lichidităţii se consideră de asemenea nivelul de dependenţă faţă de diferite categorii de creditori (piaţa interbancară, Banca Naţională a Moldovei, clienţi – persoane juridice, clienţi – persoane fizice, alţi creditori), precum şi nivelul de sensibilitate a creditorilor faţă de situaţia pe piaţa monetară. Analiza modificării structurii mijloacelor atrase în volumul total al obligaţiunilor Băncii se efectuează, compărând situaţiile din perioadele gestionare precedente (ultimele trei date gestionare).
    Structura activelor şi pasivelor băncii, precum şi corespunderea scadenţelor lor acordă posibilitate Băncii de a-şi îndeplini obligaţiile sale şi asigură investitorilor băncii un nivel adecvat al venitului la mijloacele investite în bancă.
    Banca menţine următoarea structură a bilanţului:

Active	Pasive
Mijloace băneşti şi HVS  25-30%	Depozite şi împrumuturi  75-80%
Credite (nete)  65-70%	Capitalul băncii 18-20%
Mijloace fixe şi investiţii  8-10%

    O asemenea structură permite de a menţine 50% din capitalul băncii sub formă de mijloace lichide, şi de a forma partea de risc a activelor (portofoliul de credite) din contul mijloacelor atrase, cu respectarea normelor privind rezervele obligatorii la conturile în Banca Naţională a Moldovei.
    Riscurile diferenţei dintre termenele de atragere şi de plasare se dirijează prin metode standarde aplicate de către instituţiile financiare:

• Reducerea pe un termen scurt a lichidităţii fără majorarea nivelului de cheltuieli;
• Împrumuturi interbancare – costul lor este cu 1-2 puncte procentuale mai înalt decât suma nominală, însă ele presupun cheltuieli de regie minime;
• Tranzacţii pe piaţă deschisă SWAP , REPO – vânzarea unei părţi din active cu răscumpărarea ulterioară a lor – costul este analogic împrumuturilor pe piaţă.

În cazul apariţiei crizei lichidităţii Banca se conduce de „Planul de acţiuni ale Băncii în cazul crizei lichidităţii”, elaborat de către comitetul de dirijare a activelor şi pasivelor „ALCO”.

6. Gestiunea riscului operaţional.

    Pentru estimarea probabilităţii apariţiei riscului operaţional se utilizează sistemul de evaluare a indicatorilor calitativi (concluziile auditorilor, a auditorilor interni, a comisiei de cenzori a băncii) şi cantitativi (informaţia privind volumul, rulajul şi pierderile, nivelul de risc al activităţii, exprimat prin stabilitatea veniturilor).
    Gestiunea riscului operaţional se bazează pe o structură organizaţională şi proceduri interne corecte.
    O altă metodă de dirijare a riscului operaţional constă în încheierea unor acorduri cu companii de asigurare şi cu brocheri asigurători.
    În practică este oportună combinarea metodelor menţionate de gestiune a riscurilor operaţionale.

Tabel: Metodele de control a riscului operaţional.

Instrumentul de control	Avantajele utilizării
Controlul intern şi auditul intern	Evaluarea independentă
Sistemul de limite la riscul operaţional	Limitarea pierderilor posibile
Sistemul de rapoarte pentru stabilirea problemelor potenţiale	Crearea stimulentelor pentru gestiunea riscului operaţional
Asigurarea şi reasigurarea	Trecerea riscurilor asupra asigurătorilor
Formarea rezervelor (analogice rezervelor tradiţionale la credite)	Posibilitatea compensării pierderilor potenţiale

    Întrucât manifestările posibile ale riscurilor operaţionale sunt foarte diverse, posibilitatea reală de a stabili un control asupra lor constă în divizarea fiecărui proces al băncii în operaţiuni - părţi componente, elaborarea unei hărţi tehnologice a circulaţiei documentelor, identificarea şi estimarea surselor de risc şi a manifestărilor posibile a riscului pentru fiecare operaţiune.
    Controlul intern trebuie să fie instrumentul principal de dirijare a riscului operaţional. Menirea sa este de servi în calitate de instrument de acţiuni preventive, şi nu de a constata faptele evenimentelor deja petrecute.