// Noutăţi şi presă / Noutăţi / PHISHING! Metode de securitate şi prevenire

Noutăţi

03.10.2019

PHISHING! Metode de securitate şi prevenire

PHISHING! Metode de securitate şi prevenire

Cum recunoaştem şi evităm atacurile de PHISHING!

Datorită faptului că securitatea informaţiilor personale ale clienţilor este foarte importantă pentru Bancă:
 
  • Nu vom oferi niciodată informaţiile confidenţiale ale clienţilor unor persoane terţe!
  • Nu vom solicita rechizitele bancare pentru realizarea transferurilor înafara sucursalelor Băncii!
  • Pe reţelele sociale, noi comunicăm cu clienţii şi cu persoanele care urmăresc pagina doar prin intermediul paginii oficiale a Băncii prezente pe reţelele sociale!
  • Banca nu va solicita niciodată informaţii personale prin e-mail.

Phishing-ul este o formă populară de activităţi infracţionale, care constă în obţinerea unor date personale sau confidenţiale. De obicei, atacurile de phishing au loc prin e-mail, prin diferite anunţuri sau prin site-uri care arată la fel ca site-urile pe care le accesaţi în mod obişnuit. De exemplu, puteţi primi un e-mail care arată ca şi cum ar fi de la FinComBank S.A. în care vi se solicită să confirmaţi numărul cardului de plată sau puteţi primi un SMS la telefonul mobil sau mesaj prin reţelele sociale, prin care vi se propune să participaţi la o tombolă pentru care este necesar să introduceţi datele cardului de plată. Infractorii folosesc acest tip de atac pentru a păcăli deţinătorii cardurilor şi a-i convinge să-şi divulge informaţiile personale.

 

Metode de prevenire a atacurilor de phishing:
  • Nu accesaţi mesajele pop-up suspecte;
  • Nu comunicaţi nimănui parolele de confirmare primite prin SMS. Angajaţii Băncii nu solicită astfel de informaţie.
  • Nu comunicaţi şi nu trimiteţi nimănui rechizitele bancare pentru realizarea transferurilor. Angajaţii Băncii nu solicită astfel de informaţii înafara sucursalelor Băncii.
  • Asiguraţi-vă că adresa site-ului unde introduceţi datele despre card începe cu https: Aceasta înseamnă că conexiunea este protejată, iar datele cardului utilizate în timpul transferului cu siguranţă nu vor fi furate.
  • Instalaţi un antivirus licenţiat pe computerul/laptopul Dvs. Acesta vă va proteja de programe care colectează parole de la diferite resurse.
  • Nu accesaţi linkurile din e-mailurile sau mesajele primite de la adrese suspecte unde se solicită deschiderea oricăror website-uri, acestea vă pot redirecţiona către site-uri false;
  • Nu deschideţi documentele ataşate la mesajele primite de la adrese necunoscute;
  • Nu efectuaţi plăţi pe site-uri necunoscute, care par a fi dubioase.


AICI găsiţi recomandările din partea Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) pentru sporirea siguranţei în utilizarea cardului de plată.
 

În cazul în care suspectaţi că aţi fost victima unui atac de phishing, contactaţi imediat Serviciul Suport 24/24 la numărul (+373 22) 21 02 02 şi solicitaţi blocarea cardului de plată.

//Alte noutăţi